PetsHome.ro

Lumea Animalelor

  • Despre noi
  • Sfat doctor
  • Info util
  • Galerie
  • Anunturi
  • Contact
  • Cautare
    • Home
    • Caini
    • Pisici
    • Cai
    • Reptile
      • Serpi
      • Iguane
      • Cameleon
    • Papagali
    • Altele
      • Testoase
      • Porcusori
      • Scorpioni
      • Pesti
      • Columbe

     

     

    GASTEROPELECUS STERNICLA

     

    GASTEROPELECUS STERNICLA

        Este o specie de pesti raspandita in apele dulci ale raurilor si lacurilor din Brazilia – Amazonul si afluentii sai; in Guayana si Surinam. Acest peste mai este denumit si: Clupea sternicla, Gasteropelecus coronatus, Salmo gasteropelecus, Pterodiscus levis sau Gasteropelecus levis.

        Gasteropelecus sternicla are un corp rotund si turtit pe laterale. Are o burta care iese foarte usor in evidenta si este excesiv de mare. Coloritul corpului sau este argintiu metalizat cu ceva nuante de albastru. Pe tot corpul sunt presarate multe pete mici de culoare neagra. Inotatoarele sunt transparente. Acest lucru este valabil si pentru coada sa, care este in forma de “V”. Inotatoarea caudala este mai mare decat cea dorsala. Inotatoarele pectorale sunt mai lungi si ascutite. Gura sa este mica si se termina cu buze la fel de mici. Ea este indreptata spre partea de sus. Ochii sunt de culoare inchisa, ceva mai mari, cu o zona inelara invecinata argintie. 

        Acest peste trebuie mentinut in grupuri de minim 6 exemplare intr-un acvariu cu un volum minim de aproximativ 60 de litri, care va trebui sa fie acoperit. Apa din acvariu trebuie sa fie bine filtrata, bine oxigenata, neutra sau putin acida, cu o duritate scazuta spre medie si sa fie schimbata frecvent. Temperatura apei trebuie sa fie cuprinsa intre 23 si 27°C si un pH ale carui cotatii sa fie situat intre 6 si 7.

        Specia Gasteropelecus sternicla necesita in acvariu o vegetatie de plante acvatice plutitoare consistente, in care sa se ascunda si sa se protejeze. Lipsa acestor locuri naturale de ascunzatoare pot duce la stresarea pestelui si, intr-un final, la decesul sau. Nu este necesar sa aveti si plante acvatice plantate in solul bazinului sau reliefuri pline de locase pentru ascunzatoare, deoarece acesti pesti au nevoie de protectie pentru partea de deasupra. Zone ferite de lumina si un nivel scazut al apei in bazin, de vreme ce acest peste sare foarte mult, sunt benefice, la fel ca un sol consistent si negru. 

        La maturitate, un exemplar din aceasta specie, atinge o lungime maxima de aproximativ 6.5 cm. Acesti pesti sunt o specie carnivora si se hranesc cu hrana vie, in special insecte si larve ale acestora, desi, in captivitate, acestia accepta sa manance si hrana preparata sub forma de fulgi si tablete.

        Reproducerea acestor pesti in captivitate nu a fost pana acum reusita cu succes. In libertate procesul este cumva similar cu cel al lui Carnegiella strigata. Masculii sunt ceva mai subtiri si mai mici decat femelele. Alta metoda de a diferentia masculii de femele nu exista.

        Acest peste poate sari pe o distanta de mai bine de 10 metri. Pentru a reusi acest lucru ei inoata foarte repede, ridicand corpul deasupra apei, ca si cum ar “merge” pe apa. Aceasta tactica ii ajuta foarte mult in vanarea insectelor, care stau pe suprafata apei. Aveti mare atentie cand doriti sa prindeti acesti pesti in plasa deoarece vor face tot ce le sta in putinta pentru a evita acest lucru, chiar si sa sara din acvariu.

     

    Despre noi | Sfatul doctorului | Galerie foto / video | Anunturi | Forum | Informatii utile | Cautare | Contact